Pandanus

Genul Pandanus: Pandanus austriacus Ettingshausen, Pandanus  trinervis Ettingshausen, Pandanus  barbui Petrescu & Duşa

Locul descoperirii-colectare:  cariera Husnicioara (județul Mehedinți)

Observaţii: În depozitele daciene din cariera Husnicioara, pe lângă o floră în general cunoscută în Oltenia, a fost semnalată pentru prima dată prezenţa certă a 3 specii de Pandanus, un relict oligo-miocen, ceea ce reprezintă o premieră pentru teritoriul României şi face ca refugiul acestuia să devină din “balcanic”, carpatic. Această descoperire a permis pe de o parte modificarea schemelor privind comunităţile vegetale carbogeneratoare, iar pe de altă parte corectarea evoluţiei paleoclimatice în sensul că la nivelul Geţianului (4,5 mil. ani) s-a putut aprecia că temperatura medie anuală (TMA) a depăşit 150C.

În reconstituirea mediilor carbogeneratoare din timpul formării cărbunilor plioceni dintre Dunăre și Motru, populaţiile de Pandanus div. sp. probabil vegetau în paleobiotopul din centrul mlaștinilor carbogeneratoare, cel al zonelor sezonier inundate, unde apa staţiona 3-4 luni pe an şi era acoperit, într-o primă fază, cu vegetaţie ierboasă dominată de diferite specii de Carex, a căror prezenţă a fost documentată în toată Oltenia. Aceşti ultimi componenţi dispar la sfârşitul Gețianului ca urmare a scăderii TMA sub 150 C.

Răspândire: Specii foarte frecvente în Senonianul (89,8 - 66 mil. de ani în urmă)  Austriei. În România au fost semnalate în depozitele cretacic superioare de la Nocea şi Ciotorogu (Rusca Montană).

Corespondent actual: Pandanaceele sunt plante arborescente, arbustive sau liane, majoritatea fiind specifice vegetaţiei de mangrove. Genul Pandanus în flora actuală este reprezentat prin 630 de specii şi este răspândit în Africa de Sud-Est, Madagascar, Asia de Sud şi Sud-Est până în Australia.