AUȘEL CU CAP GALBEN

Regulus regulus

Aușelul este o pasăre foarte mică din familia Regulidae. Numele familiei Regulidae și genul Regulus sunt derivate din latinescul regulus, diminutiv al lui rex, rege.

Aușelul cu cap galben este cea mai mică pasăre europeană, cu o lungime de 8,5-9,5 cm, o anvergură a aripilor de 13,5-15,5 cm și o greutate de 4,5-7,0 grame. Are părțile superioare de culoare verde-măsliniu, părțile inferioare de culoare alb-cafeniu, două bare albe pe aripi și o față simplă cu iris negru vizibil. Creștetul capului are laturile negre și o creastă strălucitoare, galbenă cu un centru portocaliu la mascul și complet galbenă la femelă; creasta este ridicată în timpul curtării, făcând mult mai vizibilă dunga portocalie distinctivă a masculului. Ciocul mic și subțire este negru, iar picioarele sunt de culoare maro închis.

Strigătul de contact tipic al aușelului cu cap galben este un zee subțire, acut, dat la intervale de 1-4 secunde, cu toate notele la aceeași înălțime. Uneori are un final mai tăios sau este emis mai rapid. Strigătul este mai înalt și mai puțin aspru decât cel al aușelului sprâncenat. Cântecul masculului este un cedar foarte înalt, cu o notă dublă subțire, repetat de 5-7 ori și care se termină cu o înflorire, cedar-cedar-cedar-cedar-cedar-stichi-see-pee. Întregul cântec durează 3-4 secunde și este repetat de 5-7 ori pe minut. Acest cântec, rostit adesea în timp ce masculul caută hrană, poate fi auzit în majoritatea lunilor anului. Există, de asemenea, și un subcântec, mai discret. Cântecele variază foarte puțin în întreaga lor arie de răspândire și constau într-un singur tip de cântec, însă în cazul populațiilor izolate din Macaronezia au apărut mult mai multe divergențe. Nu numai că există variații între insule și în interiorul unei insule, dar masculii individuali din Azore pot avea până la trei tipuri de cântece.

Aușelul cu cap galben se hrănește cu o mare varietate de prăzi, în special colembole, păianjeni, omizi, gândaci și muște. Uneori pot fi capturate prăzi mai mari, cum ar fi greieri și molii. Ocazional se hrănește pe sol, printre straturile de frunze, alături de pițigoi. Hrana non-animală este rară, deși au fost văzuți bând sevă din crengi rupte de mesteacăn împreună cu pițigoii. Aușelul cu cap galben se hrănește în copaci, frecvent pe partea inferioară a ramurilor și frunzelor. În timpul lunilor de iarnă, colembolele constituie cea mai importantă parte din hrana lor, reprezentând mai mult de 60% din hrana acestora. În special, colembolele din genul Entomobrya care trăiesc sub scoarță sunt o sursă de hrană regulat disponibilă și foarte abundentă. Aușeii cu cap galben din Insulele Canare sunt mai puțin selectivi în ceea ce privește mărimea prăzii decât cei din Europa continentală, probabil ca un rezultat al adaptărilor la fauna locală de artropode. Ei nu manifestă vreo preferință vădită pentru colembole, dar se hrănesc în mod obișnuit cu artropode cu picioare lungi, cum ar fi ortopterele, iar în captivitate mănâncă cu plăcere fasmide (Phasmida), care sunt în general evitate de aușeii cu cap galben din Europa continentală. Atât aușeii cu cap galben, cât și aușeii sprâncenați lovesc de obicei prada mai mare în mod repetat de o ramură într-o manieră stereotipă.

Aușelul cu cap galben este monogam. Masculul cântă în timpul sezonului de reproducere, de obicei în timp ce caută hrană și nu atunci când se află într-un punct de observare. Acesta are o demonstrație care implică plecarea capului spre o altă pasăre și ridicarea coamei colorate. Masculul își apără teritoriul împotriva altor aușei, incluzând uneori în cântecul său unele fraze de la aușelul sprâncenat. Formarea perechilor începe primăvara, în general la jumătatea lunii aprilie, odată cu sosirea adulților în locurile de cuibărit.

Depunerea ouălor începe la sfârșitul lunii aprilie până la începutul lunii mai. Ouăle sunt de culoare albicioasă, cu marcaje foarte vagi, gri sau maro la capătul lat. Ouăle au 14 mm × 10 mm și cântăresc 0,8 grame, din care 5% este coajă. Dimensiunea cuibului în Europa este de obicei de 9-11 ouă, dar variază între 6-13 ouă. Ouăle sunt îngrămădite în cuib, iar femela menține ouăle calde. Masculul construiește al doilea cuib, apoi hrănește puii din primul cuib în timp ce femela clocește în al doilea cuib; când puii din primul cuib au zburat, el se alătură femelei pentru a hrăni al doilea rând de pui. În mod normal, femela nu este hrănită de partenerul ei în timpul clocirii. Ea este foarte atentă la cuib, fiind reticentă să părăsească cuibul atunci când este deranjată și a fost înregistrată continuând să se ocupe de cuib atunci când acesta a fost mutat sau chiar atunci când este ținut. Femela incubează ouăle timp de 16-19 zile până la ecloziune și crește puii, care zboară după alte 17-22 de zile. Ambii părinți hrănesc puii, iar pe vreme foarte caldă, s-a observat că femela duce picături de apă în cioc pentru puii săi.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aușel_cu_cap_galben

________________________________________________________

English:

Goldcrest

Regulus regulus

The goldcrest is a very small bird belonging to the family Regulidae. The family name Regulidae and the genus name Regulus are derived from the Latin regulus, a diminutive of rex, meaning "king."

The goldcrest is the smallest European bird, measuring 8.5-9.5 cm in length, with a wingspan of 13.5-15.5 cm and a weight of 4.5-7.0 grams. It has olive-green upperparts, off-white underparts, two white wing bars, and a plain face with a visible black iris. The crown of the head features black sides and a bright crest – yellow with an orange center in the male, and entirely yellow in the female. This crest is raised during courtship, making the male's distinctive orange stripe much more visible. The small, slender bill is black, and the legs are dark brown.

The typical contact call of the goldcrest is a thin, high-pitched "zee," delivered at intervals of 1-4 seconds, with all notes at the same pitch. Sometimes it has a sharper ending or is delivered more rapidly. The call is higher-pitched and less harsh than that of the firecrest. The male's song is a very high-pitched "cedar" – featuring a thin, double note – repeated 5-7 times and ending with a flourish: "cedar-cedar-cedar-cedar-cedar-stichi-see-pee." The entire song lasts 3-4 seconds and is repeated 5-7 times per minute. This song, often uttered while the male is foraging, can be heard during most months of the year. There is also a quieter, more subdued sub-song. Songs vary very little across the species' entire range and consist of a single song type; however, significantly greater divergence has emerged among isolated populations in Macaronesia. Not only are there variations between islands and even within a single island, but individual males in the Azores may possess up to three different song types.

The goldcrest feeds on a wide variety of prey, particularly springtails, spiders, caterpillars, beetles, and flies. Occasionally, larger prey – such as crickets and moths – may be captured. At times, it forages on the ground among leaf litter, alongside tits. Non-animal food is rarely consumed, although goldcrests have been observed drinking sap from broken birch branches, again in the company of tits. The goldcrest forages in trees, frequently on the underside of branches and leaves. During the winter months, springtails (Collembola) constitute the most significant part of their diet, accounting for more than 60% of their food intake. In particular, springtails of the genus Entomobrya that live beneath tree bark serve as a readily available and highly abundant food source. Goldcrests in the Canary Islands are less selective regarding prey size than those in continental Europe, likely as an adaptation to the local arthropod fauna. They show no clear preference for springtails; instead, they commonly feed on long-legged arthropods, such as orthopterans. Furthermore, in captivity, they readily consume stick insects (Phasmida) – prey that is generally avoided by goldcrests from continental Europe. Both goldcrests and firecrests typically strike larger prey items repeatedly against a branch in a stereotypical manner.

The goldcrest is monogamous. The male sings during the breeding season – typically while foraging, rather than from a fixed vantage point. He performs a display that involves tilting his head toward another bird and raising his colorful crest. The male defends his territory against other goldcrests, sometimes incorporating phrases from the song of the firecrest into his own. Pair formation begins in the spring, generally around mid-April, as the adults arrive at their nesting grounds.

Egg-laying begins between late April and early May. The eggs are whitish, with very faint grey or brown markings at the broad end. They measure 14 mm × 10 mm and weigh 0.8 grams, 5% of which consists of the shell. In Europe, the clutch size is typically 9-11 eggs, though it can range from 6 to 13. The eggs are packed together in the nest, and the female keeps them warm. The male builds a second nest and then feeds the chicks from the first brood while the female incubates the eggs in the second nest; once the first brood has fledged, he joins the female to help feed the second set of chicks. Typically, the female is not fed by her mate during incubation. She is very attentive to the nest and reluctant to leave it when disturbed; she has even been observed continuing to tend to the nest after it has been moved or while being held. The female incubates the eggs for 16-19 days until they hatch, and she rears the chicks, which fledge after another 17-22 days. Both parents feed the chicks, and in very hot weather, the female has been observed carrying droplets of water in her beak for them.

Source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Aușel_cu_cap_galben