top of page

Reprezintă poarta de legătură dintre orașul modern Drobeta Turnu-Severin, care se află într-o continuă dezvoltare și Muzeul Regiunii Porților de Fier, care adăpostește vestigiile orașului antic DROBETA, cu o vechime de 2000 de ani.

 

Clădire modernă, din sticlă, construită prin proiectul „Reabilitarea Muzeului Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produs turistic” a fost pusă în slujba publicului vizitator încă din anul 2016. Funcționalitatea acestuia este complexă și eterogenă: de la primirea vizitatorilor și asigurarea contactului acestora cu tematica muzeului, de la vânzarea de bilete și obiecte promoționale, la organizarea de expoziții temporare, organizarea de conferințe științifice și nu în ultimul rând la desfășurarea activităților de educație muzeală.

Construit pe 4 nivele:

  • Demisolul prevăzut cu bistro, lapidarium și spații expoziționale;

  • Parterul găzduiește holul central cu spații destinate expozițiilor temporare, casa de bilete, magazinul cu obiecte promoționale și garderoba;

  • Etajul I cuprinde un spațiu amplu, destinat expozițiilor de artă și o sala multimedia și de conferințe;

  • Etajul II prevăzut cu spații administrative, ateliere pentru activități tradiționale (olărit, țesut, încrustare în lemn) și un spațiu amenajat pentru desfășurarea activităților educaționale.

 

Pavilionul Multifuncțional este dotat cu ascensor, are toaletă pentru persoane cu dizabilități, iar ieșirea  către parcul arheologic se face printr-o terasă acoperită care oferă relație vizuală maximă asupra amfiteatrului roman.

Pavilionul Multifuncțional
Consiliul Județean Mehedinți

© 2026 Muzeul Regiunii Porților de Fier

Toate drepturile rezervate

Programări: +40252 317 377
Secretariat: +40252 312 177
Fax: +40252 320 027
contact@muzeulregiuniiportilordefier.ro
Str. Independenței, nr. 2, Drobeta-Turnu Severin

  • Facebook
  • Instagram
bottom of page